home

 

Spectacolul unic al naturii in timpul noptilor albe

 

CROAZIERA DE RUSALII iN

ISLANDA SI GROENLANDA

 

Reykjavik - Parcul National Thingvellir - Geysir - Djupivogur - Akureyri - Isafjordur - Qaqortoq - Paamiut - Nuuk - Peninsula Reykjanes

 

Islanda si Groenlanda au trezit mereu curiozitatea turistilor. Aceste pamanturi simbolizeaza indrazneala cuceritorilor vikingi, dar si cele mai spectaculoase fenomene ale naturii. Putine locuri in lume atrag atat de mult prin necunoscut asa cum se intampla cu aceste doua tari. Toate acestea sunt motive pentru care croaziera pe care v-o propunem in timpul fenomenului cunoscut sub denumirea de "nopti albe" sa fie una exceptionala! Vom admira unele dintre cele mai uluitoare peisaje ale Terrei, unde vulcanii nelinistiti, ghetarii care se topesc, cascadele care iti taie rasuflarea, incredibilele gheizere si apele termale situeaza Islanda in topul celor mai cautate destinatii de calatorie din Europa, o tara de poveste, in care trolii si elfii nu sunt doar fiinte fantastice, ci de-ai locului! Vom naviga apoi spre capatul inghetat al lumii, pentru o aventura printre iceberg-uri si iglu-urile eschimosilor din Groenlanda. Vom descoperi o "bucatica" din Groenlanda, cu calota sa de gheata si pamantul care probabil va deveni noul Eldorado, unde vom fi martorii unui spectacol unic oferit de natura, in care icebergurile care plutesc in apele reci sunt vedetele principale, cu peisaje care se schimba cu fiecare val, capatand de fiecare data o alta forma si dimensiune.

 

Perioada: 20.06 - 05.07.2024

 

Ziua 1 / 20.06.2024: Bucuresti - Amsterdam - Reykjavik

intalnire cu conducatorul de grup la Aeroportul Henri Coanda, la ora 05:00 (in fata ghiseului de imbarcare al companiei KLM). Plecare spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 1372 (07:00 / 08:55), de unde se va pleca spre Reykjavik cu compania Icelandair, zbor FI 501 (14:15 / 15:25). Dupa sosirea in Reykjavik, cea mai nordica capitala din lume aflata foarte aproape de cercul polar, transfer pentru cazare la Hotel Skuggi by Kea Hotels 3* (sau similar 3*).

Ziua 2 / 21.06.2024: Reykjavik

Mic dejun. in aceasta dimineata, veti avea posibilitatea sa explorati orasul pe cont propriu sau optional, puteti alege o vizita la Laguna Albastra, considerata a fi cea mai mare atractie a Islandei, renumita in intreaga lume pentru puterile sale vindecatoare. Vizitarea obiectivului poate include pentru doritori si o ora de baie in apele fierbinti ale lagunei. Spre pranz vom fi transferati in port pentru formalitatile de imbarcare pe vasul de croaziera Norwegian Star al companiei Norwegian Cruise Line. Vasul va ridica ancora la ora 16:00, moment in care vom porni intr-o croaziera fascinanta de 10 nopti, prilej cu care vom avea ocazia sa admiram frumusetile peisajelor, sa ne lasam captivati de privelistea deosebita oferita de apele inghetate si sa ne rasfatam la bordul vasului, bucurandu-ne de toate facilitatile oferite. Pensiune completa si cazare la bord.

Ziua 3 / 22.06.2024: Djupivogur

Vasul de croaziera va naviga prin sudul Islandei fapt care ne va permite sa admiram din larg Parcul National Vatnajokull, frumoasa oaza verde aflata sub Oraefajokull, cel mai inalt varf muntos din Islanda. Salbaticia parcului face ca acesta sa fie cel mai vizitat loc din Islanda, care incanta turistii prin spectacolul oferit de diversitatea peisajului: canioane, ghetari, vai suspendate, lacuri glaciare si nu in ultimul rand, Ghetarul Vatnajökull, cel mai mare din Europa. Itinerariul croazierei ne va purta apoi de-a lungul litoralului spre East Fjords, bucurandu-ne de peisaje minunate. Vom acosta in Djupivogur, o micuta localitate de coasta situata in Peninsula Bulandsnes, cuibarita in fiordul pitoresc Hamarsfjörður din estul Islandei. Peisajul din jurul portului este dominat de Bulandstindur, un munte de bazalt in forma de piramida, care se ridica la 1069 m. Muntele este cunoscut in intreaga Islanda pentru frumusetea sa uluitoare, aproape sculptata. Potrivit folclorului local, muntele este capabil sa indeplineasca dorinte in timpul solstitiului de vara si este un "centru energetic" pentru intreaga tara. Localitatea are o opera de arta publica numita "Ouale din Golful Vesel", unde copii ale oualor celor 32 de pasari care cuibaresc in zona marginesc tarmul. Veti putea achizitiona de la bordul vasului o excursie optionala care sa cuprinda atractia Parcului National Vatnajokull - Laguna Glaciara Jokulsarlon, unde iceberguri imense, care se desprind din Ghetarul Breidamerkurjokull, parte a ghetarului Vatnajokull, plutesc pe apa linistita si adanca a lagunei. Pe langa "dansul icebergurilor", laguna ofera si un spectacol splendid datorita schimbarii culorii bucatilor de gheata in functie de culoarea cerului si de momentul zilei, pe care-l veti putea admira intr-o fascinanta plimbare cu barca printre iceberguri. Va veti putea indrepta apoi catre "Plaja cu diamante" unde esueaza iceberguri mai mici sau mai mari, ce par adevarate diamante pe plaja cu nisip negru foarte fin si unde cu putin noroc veti putea vedea bronzandu-se la soare o colonie de foci. De asemenea, veti putea face o excursie optionala catre Insula Papey, cea mai mare insula din estul Islandei, care inca rezoneaza cu fantomele acestei asezari pierdute. Cea mai veche biserica de lemn din Islanda, construita in anul 1807, o statie meteo, un far si o colonie enorma de Puffini din Atlantic va asteapta sa le descoperiti. Vasul va ridica ancora la ora 19:00. Pensiune completa si cazare la bord.

Ziua 4 / 23.06.2024: Akureyri

Dimineata la ora 10:00 vasul de croaziera va ajunge in Akureyri, oras amplasat intre munti si ocean, suficient de mare pentru a oferi o bogata selectie multiculturala, dar si suficient de mic pentru a fi considerat bucolic. Situat in nordul Islandei, pe coasta de vest a fiordului Eyjafjordur, orasul este inconjurat de munti acoperiti de zapada aproape tot anul si este traversat de Raul Glera, care varsandu-se in mare formeaza bancul de nisip Oddeyri. Alegand una dintre excursiile optionale de pe vas veti putea decoperi Cascada Godafoss, unde legenda spune ca zeii nordici antici Ooinn si Por vegheaza asupra bunastarii tarii sau lacul din craterul Myvat, o rezervatie naturala renumita pentru sanctuarul ornitologic. O plimbare neobisnuita printre formatiunile de lava "castelele negre" va va dezvalui o regiune cu peisaje extraordinare si fenomene vulcanice. Daca sunteti fascinati de viata marina puteti opta pentru o excursie in Husavik, un mic oras considerat capitala europeana pentru vizionarea balenelor. La bordul unei barci de pescuit veti putea admira balene, delfini albi si bruni in habitatul lor natural, iar pentru informatii complete veti putea vizita si muzeul balenelor, unde veti afla mai multe despre modul lor de viata. Ar mai fi de vazut si catunul Laufas, devenit muzeu, ale carui case traditionale cu acoperisuri de turba si biserica sa marturisesc despre viata agricola a epocii si dezvaluie vizitatorilor numeroase obiecte de artizanat. De asemenea, va veti putea plimba individual prin Akureyri unde veti fi uimiti de cat de abrupte sunt unele dintre strazile orasului care pe masura ce a crescut, s-a putut extinde doar in sus, pe munti. Tot aici veti putea vizita Gradina Botanica, care are o colectie impresionanta de plante: flora atat islandeza cat si importata, cu noi specii mereu adaugate colectiei. Vasul va ridica ancora la ora 20:00. Pensiune completa si cazare la bord.

Ziua 5 / 24.06.2024: Isafjordur

Vasul va ajunge la ora 07:00 in Isafjordur, oras din nord-vestul Islandei, inconjurat de munti si mare, creand un peisaj uimitor. Situat in Peninsula Vestfirdir, care s-a dezvoltat pe o fasie de nisip in fiordul Skutulsfjordur, parte a fiordului mai mare Isafjardardjup, ne vom afla la extremitatea geografica a Europei, in cea mai salbatica regiune a Islandei, ale carei fiorduri de vest au brazdat terenul facandu-l sa semene cu o mana intinsa spre Groenlanda. Orasul vechi din Isafjordur este o zona bine conservata de cladiri istorice care dateaza din sec. al XVIII-lea. Aceste cladiri viu colorate au fost folosite candva ca posturi comerciale, case si depozite, care in prezent ofera vizitatorilor o imagine asupra trecutului orasului si il fac un loc foarte pitoresc pentru o plimbare. Isafjordur este, de asemenea, unul dintre principalele puncte de intrare in Rezervatia Naturala Hornstrandir, una dintre cele mai indepartate si neatinse zone ale Islandei care gazduieste vulpea arctica, singurul mamifer nativ din Islanda, si peste 250 de specii de plante, ceea ce face din aceasta o destinatie de neuitat pentru entuziastii vietii salbatice. Puteti opta pentru una dintre excursiile optionale de pe vas. La bordul unei barci locale, timp de o ora ati putea descoperi paradisul pasarilor marine, Insula Vigur fiind un veritabil sanctuar ornitologic unde se pot observa mii de pasari. Veti putea de asemenea sa faceti o vizita si o fotografie in cel mai mai mic oficiu postal din Europa. O alta varianta de a descoperi orasul este un tur cu un ghid local care va va dezvalui viata locuitorilor acestei regiuni dure si salbatice. in Osvor, veti avea ocazia sa vedeti o cabana de pescuit reconstituita, tipica pescuitului de cod de mare, descrisa in romanul lui Pierre Loti, Pêcheurs d'Islande (Pescarii din Islanda) si veti putea vizita muzeul maritim Isafjordur. Navigarea se va relua la ora 15:00. Pensiune completa si cazare la bord.

Ziua 6 / 25.06.2024: Navigare

Vom naviga intreaga zi spre Groenlanda bucurandu-ne de minunatele culori oferite de intinderile marii. Veti avea timp liber pentru relaxare la bordul vasului de lux, prilej de a beneficia de facilitatile acestuia: piscina, saloane de coafura, sauna si tratamente, biblioteca, magazine, restaurante si numeroase baruri. Seara va vor astepta diverse spectacole de teatru, animatie si muzica live. Pensiune completa si cazare la bord.

Ziua 7 / 26.06.2024: Qaqortoq

La ora 10:00 vasul va ancora in Qaqortoq, cel mai mare oras din sudul Groenlandei, punctul perfect de unde se pot explora ruinele nordice (viking) cuprinse de vastul sit Kujataa, inclus in Patrimoniului Mondial UNESCO. Qaqortoq inseamna "alb" in Kalaallisut (limba groenlandeza), un nume usor ironic, deoarece Groenlanda de Sud este de fapt una dintre cele mai verzi zone ale celei mai mari insule din lume. Leganat intre dealuri abrupte, presarate cu case viu colorate, Qaqortoq este un amestec de arta, cultura, istorie nordica si aventura in aer liber. Cu sculpturi ale unora dintre cei mai faimosi artisti din Groenlanda si Scandinavia, inima coloniala compacta a lui Qaqortoq este centrata in jurul celei mai vechi fantani a tarii fiind locul perfect pentru a urmari viata de zi cu zi a localnicilor. Veti putea descoperi magia orasului Qaqortoq, una dintre cele mai frumoase si culturale comori din Groenlanda, veti putea admira casutele colorate raspandite pe culmile domoale, micuta bisericuta si veti putea incerca in restaurantele locale gastronomia tipica zonei. Va recomandam vizitarea muzeului local situat intr­-o cladire ridicata in anul 1804, unde veti putea vedea artefacte create de populatia inuita. Va veti putea incarca bateriile cu linistea neintrerupta a calotei de gheata a Groenlandei, veti putea admira fantomele ruinei bisericii Hvalsey construita de vikingi sau desfata in apele restauratoare ale izvorului termal Uunartoq. Indiferent daca sunteti interesati sa gustati preparate din bucataria locala, sa vedeti ruinele antice vikinge sau sa vasliti cu un caiac in jurul aisbergurilor, exista o aventura pe pamant, mare si cer care atrage orice tip de calator, aventuri pentru care veti putea opta la bordul vasului. Vasul va ridica ancora la ora 20:00. Pensiune completa si cazare la bord.

Ziua 8 / 27.06.2024: Paamiut

La ora 08:00 vasul va ancora in Paamiut, care inseamna in limba groenlandeza "oamenii care traiesc la gura" fiordului Kuannersooq. Oraselul fondat in anul 1742 este situat departe de freamatul turistic, cu o istorie marcata de comertul cu blanuri si produse din balene pana in sec. al XX-lea cand pescuitul codului a devenit principala activitate. Muzeul orasului pastreaza marturii ale primilor locuitori si ale activitatilor acestora. Casele rasfirate pe terenul accidentat precum si bisericuta orasului le veti putea decoperi printr-o plimbare lejera la pas. Adapostul celei mai mari populatii de vulturi cu coada alba (Nattoralik) din Groenlanda, Paamiut este un secret bine pastrat in regiunea capitalei. La fel ca vulturii care plutesc neinhibati in jurul muntilor din apropiere, aceasta destinatie putin vizitata ofera aventurilor in aer liber, libertatea suprema. Casele colorate, istorice, care spun povesti despre vanatoarea de balene si comertul cu blanuri se incrucisaza cu trasee stravechi care inca asteapta sa fie descoperite de calatorii moderni. Localnicii Paamiut sunt mandri de orasul lor, incredibil de primitori si dornici sa-si impartaseasca "comorile" cu vizitatorii. in timpul petrecut in orasel ar trebui sa vedeti casa traditionala de turba pentru a vedea cum s-au adapostit inuitii de iernile extreme si va plimbati prin cele 11 cladiri istorice pe care muzeul lucreaza pentru a le pastra. Una dintre acestea este emblematica biserica din doage de lemn a lui Paamiut (Friedenskirche), care a fost construita in stil norvegian in 1909 fiind considerata una dintre cele mai frumoase din Groenlanda. Pentru cei mai activi dintre noi, traseul popular catre punctul de belvedere Bellavista ofera drumetilor o vedere de neegalat asupra orasului, iar la capatul drumului Atuarfiup Aqquttaa, exista un mic traseu care duce la Jættegryderne. Pana la ora 19:00 cand vasul de croaziera va parasi portul, veti putea participa la excursiile optionale pentru explorarea zonei. Pensiune completa si cazare la bord.

Ziua 9 / 28.06.2024: Nuuk

Vasul va ancora la ora 06:00 in Nuuk, cel mai mare oras al tarii, capitala teritoriului autonom al Danemarcei, Groenlanda. in oras locuiesc multe persoane daneze, dar majoritatea este constituita din inuiti care vorbesc limba groenlandeza. Numele dat de localnici orasului este Godthab, care in traducere inseamna "Buna Speranta", deoarece danezii, care s-au stabilit si au supravietuit frigului din iarna anului 1721, aici "si-au gasit speranta". Asezat la intrarea intr-unul dintre cele mai mari fiorduri din lume, Nuuk este diferit de orice alta capitala din lume, cu o populatie restransa de aprox. 20.000 de locuitori, fapt pentru care este considerata a fi cea mai putina poluata capitala. in acelasi timp, Nuuk gazduieste restaurante gourmet, buticuri de moda, arhitectura premiata si mai multe muzee, inclusiv muzeul viu al portului colonial din Nuuk, unde istoria si traditiile raman puternice in acest oras vibrant si in crestere rapida. tinand cont ca inuitii s-au asezat aici inca din sec. al XII-lea, vom descoperi ca traditionalul si modernul se imbina armonios in arhitectura pitoreasca a cladirilor "Kolonihaven". Puteti alege una dintre excursiile optionale oferite de vasul de croaziera: calatoria cu barca pentru a observa balene, vizitarea orasului Nuuk si a Muzeului National care detine exponate vechi inuite si cateva mumii descoperite in zona in anul 1972. Veti putea face fotografii in Portul Colonial, unde veti gasi impresionanta promenada din lemn din Nuuk, care se intinde pe coasta si va fi extinsa in continuare in viitor. Nuuk este, de asemenea, locatia Muzeului si Arhivelor Nationale din Groenlanda, cu colectiile sale extinse care spun povestea Groenlandei din timpuri stravechi pana in cele moderne, Muzeul Local Nuuk (Nuutoqaq) care se concentreaza pe istoria orasului Nuuk si a zonei inconjuratoare, Kittat Economusée, unde puteti vedea costumul national groenlandez realizat manual de artizani locali si catedrala luterana Nuuk. Statuia din apropiere a "Mamei Marii" este unul dintre locurile fotografiat de top din Nuuk si face parte din Nuuk Art Walk, un tur autoghidat ce a fost proiectat de Muzeul de Arta Nuuk si care conduce vizitatorii la 19 lucrari de arta importante din partea principala a orasului, explicand cate putin despre fiecare prin podcasturi audio. Din centrul modern al orasului Nuuk, puteti merge doar cateva minute pentru a ajunge la tarmurile fiordului Nuuk, unul dintre cele mai mari sisteme de fiorduri din lume, sau puteti merge cu masina mai putin de 10 minute pana la baza muntilor inalti care marcheaza intrarea spre un intins backcountry, unde vederile sunt neobstructionate si de neegalat. Vasul va ridica ancora la ora 21:00. Pensiune completa si cazare la bord.

Ziua 10 / 29.06.2024: Navigare

Zi de navigare pe care o vom petrece la bordul vasului. Pe langa relaxare, veti putea afla mai multe despre locurile in care s-au facut opririle, veti obtine informatii istorice, culturale si povesti inedite. Programul croazierelor este rezultatul multor ani de experienta si atentie la asteptarile pasagerilor, astfel ca pe vas vor exista numeroase activitati la care veti putea participa si va garantam ca nu va veti plictisi. Astfel, pe langa activitatile de relaxare si spa, va incurajam sa participati si la conferintele, atelierele, vizionarile de filme si prezentarile organizate, pentru ca veti avea ocazia sa aflati lucruri interesante, sa va conectati la specificul locurilor pe care le-ati vizitat, sa va faceti noi prieteni si viitoare planuri de calatorii. Pensiune completa si cazare la bord.

Ziua 11 / 30.06.2024: Navigare

Aceasta va fi ultima zi petrecuta pe vas, o zi de navigare in care veti putea participa la activitatile organizate la bordul vasului. Mai este timp sa va completati albumul de fotografii cu inca cateva instantanee spectaculoase si sa va faceti bagajele, deoarece ne vom pregati pentru debarcarea din urmatoarea zi. Pensiune completa si cazare la bord.

Ziua 12 / 01.07.2024: Reykjavik - Peninsula Reykjanes - Reykjavik

Mic dejun. Vasul va sosi in portul Reykjavik la ora 06:00. Dupa debarcare ne vom deplasa catre Peninsula Reykjanes, unde vom vedea zona geotermala Krysuvik, satul pescaresc Grindavik, cel mai vechi far din Islanda, Farul Reykjanes si Hafnir, podul care se afla deasupra intersectiei placilor tectonice Americane cu cele Euroasiatice. Vom reveni in Reykjavik pentru cazare la Hotel Reykjavik Grand 4* (sau similar 4*).

Ziua 13 / 02.07.2024: Reykjavik - Parcul National Thingvellir - Geysir - Hvolsvollur

Mic dejun. Dimineata vom porni in turul Cercul de Aur, care surprinde prin climatul moderat, vulcani magnifici, gheizere fierbinti si cascade de poveste. Vom vizita Parcul National Thingvellir, locul unde s-a intrunit Parlamentul Islandez in anul 930. Parcul face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, fiind unul dintre cele mai frumoase si mai interesante locuri de pe Terra, situat la intersectia placilor tectonice Nord-Americana si Eurasiatica, fenomen geologic pe care-l vom putea observa de pe platformele special amenajate. Ne vom indrepta apoi catre "cascada de aur" Gullfoss, un simbol al tarii, una dintre cele mai impresionante cascade din Europa, formata pe Raul Hvita si alimentata de Ghetarul Langjokull, unul dintre cei mai mari din tara. Dupa admirarea cascadei vom pleca catre regiunea Geysir, faimoasa pentru izvoarele fierbinti care tasnesc la anumite intervale de timp. in urma acestui fenomen, toate celelalte izvoare din lume au fost denumite dupa Marele Geysir. Aici vom putea vedea unul dintre cele mai active gheizere din zona, Gheizerul Strokkur, care ofera un minunat spectacol vizitatorilor, aruncand la fiecare 5-6 minute un jet de apa fierbinte la o inaltime de 20-25 m. Vom avea de asemenea ocazia sa vizitam Craterul Kerid, care masoara 170 m latime, 270 m in circumferinta si 55 m adancime si are o vechime de 3000 de ani. Lacul din crater este superficial, adancimea fiind in functie de precipitatii si alti factori, dar ca urmare a mineralelor provenite din solul din jur, apa are o nuanta unica albastrie si izbitor de vie. Ne vom indrepta apoi spre Hvolsvollur, pentru cina si cazare la Hotel Selja 3* (sau similar 3*).

Ziua 14 / 03.07.2024: Hvolsvollur - Insulele Vestmannaeyjar - Reykjavik

Mic dejun. Transfer in port unde ne vom imbarca pe ferry-boat-ul care ne va duce la Insulele Vestmannaeyjar, un arhipelag vulcanic situat in largul coastei de sud, care inglobeaza 15 insule, dintre care doar una locuita. Denumite pe scurt Vestmanna, insulele sunt supranumite "Pompeiul Islandei", deoarece au fost acoperite de cenusa in urma eruptiei vulcanice din anul 1973. Aici ne vom bucura de un peisaj aproape ireal si vom putea vedea simpaticele pasari "puffin". Vom vizita Muzeul Eldheimar, a carui expozitie se concentreaza asupra eruptiei vulcanice din anul 1973, fara indoiala una dintre cele mai mari catastrofe naturale din Islanda. in continuarea zilei ne vom intoarce in portul de unde am plecat pentru a continua itinerarul zilei spre Cascada Skogafoss, una dintre cele mai mari si mai frumoase cascade din Islanda, dominata de Ghetarul Myrdalsjokull. Vom reveni in Reykjavik pentru cazare la Hotel Natura by Berjaya 4* (sau similar 4*).

Ziua 15 / 04.07.2024: Reykjavik - Amsterdam - Bucuresti

Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Amsterdam cu compania Icelandair, zbor FI 506 (10:30 / 15:45), de unde vom pleca spre Bucuresti cu compania KLM, zbor KL 1377 (20:55 / 00:35).

Ziua 16 / 05.07.2024: Bucuresti

Sosire in Bucuresti la ora 00:35.

 

TARIF I: 3980 EURO / loc in cabina interioara

TARIF II: 4390 EURO / loc in cabina cu hublou

 

TARIF III: 5130 EURO / loc in cabina cu balcon

 

(tarife cu toate taxele incluse, valabile pentru un grup minim de 20 turisti; pentru un grup mai mic, tariful se va recalcula)

 

TARIFUL INCLUDE:

- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucuresti - Amsterdam - Reykjavik si retur cu companiile KLM si Icelandair

- taxele de aeroport, combustibil, securitate si serviciu pentru zborurile intercontinentale (pot suferi modificari)

- taxele portuare (pot suferi modificari)

- transferuri aeroport - hotel - port - hotel - aeroport

- 1 noapte cazare in Reykjavik la Hotel Center Plaza 3* (sau similar 3*)

- 2 nopti cazare in Reykjavik la Hotel Storm by Kea 4* (sau similar 4*)

- 1 noapte cazare in Hvolsvollur la Hotel Stracta 3* (sau similar 3*)

- 10 nopti cazare in la bordul vasului de croaziera Norwegian Star

- pensiune completa la bordul vasului de croaziera (mic dejun, dejun si cina)

- tururile si excursiile mentionate in program

- excursie in Peninsula Reykjanes

- turul Cercul de Aur

- excursie Insulele Vestmannaeyjar

- insotitor roman de grup

- asigurare in caz de insolvabilitate / faliment al agentiei de turism

 

NOTA: Taxele de aeroport si cele portuare incluse in tarif sunt cele valabile la data lansarii programului. in situatia majorarii de catre compania aeriana sau / si de compania de croaziera a acestor taxe pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), respectiv a voucherelui de croaziera, agentia isi rezerva dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

 

TARIFUL NU INCLUDE:

- taxe de iesire de pe aeroporturi, in cazul in care se aplica

- taxele de oras (unde se percep) se achita, la receptia hotelurilor, individual

- alte servicii suplimentare decat cele mentionate, cheltuieli personale, bauturi etc.

- excursiile optionale care se pot achizitiona de la bordul vasului

- bacsisuri: 40 euro/pers. pentru ghizi si soferi, mai putin pt. bagajisti (se vor achita conducatorului de grup cel tarziu la sosire); bacsisurile nu se refera si la excursiile optionale

- taxa pentru servicii la bordul vasului de croaziera: 16 euro/zi/pers. (vor fi achitate direct de catre turisti la sfarsitul croazierei odata cu celelalte cheltuieli optionale de pe vas valoarea acestei taxe este stabilita de compania de croaziera si poate varia pana la data inceperii vacantei independent de vointa ).

 

IMPORTANT! Recomandam incheierea unei Asigurari MEDICALE si STORNO de calatorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarand efectul penalizarilor aplicate. Acest mijloc de protectie financiara acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurarile MEDICALE si STORNO de calatorie se pot incheia la orice companie de asigurari care asigura acest serviciu; suma platita pentru asigurare nu este returnabila. Daca aveti nevoie de asistenta pentru a va alege asigurarea de calatorie potrivita, echipa noastra de consultanti va sta la dispozitie.

 

NOTA:

- alocarea cabinelor se va face in ordinea efectuarii inscrierilor si in limita disponibilitatii de catre compania de croaziere

- programul croazierei poate fi modificat in functie de CONDITIIle meteo sau ale deciziei capitanului vasului

- pentru mai multe informatii legate de flota Norwegian Cruises, descrierea cabinelor, facilitatilor, etc., va rugam sa consultati site-ul oficial al companiei www.ncl.com/fr/en/cruise-ship/star

 

IMPORTANT !!!

Documente necesare: pasaport valabil minim 6 luni de la data incheierii calatoriei (nu se accepta pasaport temporar)

O persoana sub 21 de ani nu poate sa rezerve o cabina in croaziera sau sa ocupe singura o cabina, cu exceptia cazului in care este insotita de un parinte, tutore sau o persoana care a implinit deja varsta de 21 de ani.

Orice minor sub 18 ani care nu calatoreste in compania parintilor sai, trebuie sa prezinte, in momentul imbarcarii, o scrisoare notariala (in limba engleza) prin care parintii isi dau acordul cu privire la calatoria minorului si autorizeaza persoana care il insoteste pe minor sa semneze in cazul aplicarii tratamentului de urgenta recomandat de doctorul de la bordul vasului sau in cazul practicarii anumitor activitati sportive la bord; in plus, persoana respectiva trebuie sa aiba si cazier judiciar la iesirea din Romania.

Parintii sau tutorii legali care calatoresc cu un minor cu un nume diferit decat al acestora, sunt obligati sa prezinte un document oficial (certificat de nastere / de divort etc.), pentru a dovedi ca sunt parintii sau tutorii copiilor in cauza.

 

CONDITII DE INSCRIERE:

- inscrierile incep din momentul lansarii programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif si se incheie la epuizarea locurilor 

- diferenta de pana la 50% din valoarea totala a pachetului de servicii se achita cu 91 de zile inainte de data plecarii

- diferenta de pana la 100% din valoarea totala a pachetului de servicii se achita cu 61 de zile inainte de data plecarii

- turistul va incheia cu agentia << Contractul de prestari servicii turistice >>, la care prezentul program este parte

- in momentul semnarii << Contractului de prestari servicii turistice >>, turistul isi asuma plata diferentei stipulata in program in cazul neintrunirii grupului minim de turisti

 

CONDITII DE ANULARE:

in cazul in care turistul renunta din vina sa la pachetul de servicii turistice care face obiectul prezentului contract, el datoreaza Agentiei penalizari dupa cum urmeaza:

a) 30 % din tarif daca renuntarea se face din momentul confirmarii pana cu 91 zile calendaristice inainte de data plecarii

b) 50 % din tarif daca renuntarea se face in intervalul 90 zile - 61 zile calendaristice inainte de data plecarii

d) 100 % din tarif daca renuntarea se face cu mai putin de 60 zile calendaristice inainte de plecare sau prin neprezentare

 

NOTA:

Avand in vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementari de calatorie sa se modifice pana la data plecarii sau dupa inceperea calatoriei, independent de vointa agentiei (cum ar fi: controlul starii de sanatate, obligativitatea de autoizolare dupa intoarcerea in Romania, masuri suplimentare de igiena si formalitati vamale). Agentia nu poate fi facuta raspunzatoare, aplicandu-se termenii si conditiile contractuale standard.

 

OBSERVATII:

- conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite CONDITII obiective, inclusiv ordinea in care se viziteaza obiectivele turistice

- agentia nu se obliga sa gaseasca partaj persoanelor care calatoresc singure

- agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu

- prezentarea la aeroport se va face cu doua ore inaintea zborului; agentia nu raspunde in cazul refuzului imbarcarii turistilor ca urmare a intarzierii acestora

- conducatorul de grup se va asigura ca programul se desfasoara conform itinerarului prezentat, va oferi asistenta in situatii de urgenta, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informatii referitoare la excursiile optionale si la itinerar cu observatia ca nu are calificarea si atestarea legala de ghid turistic

- cazarea turistilor, precum si eliberarea camerelor se face in conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecarei tari

- clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita oficial de ministerul de resort din tarile vizitate si ca atare respecta standardele locale

- distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie si la cererea sa, va fi asistat de conducatorul de grup

- daca hotelul este schimbat din motive care nu tin de agentie, va fi inlocuit cu un altul de aceeasi categorie, asa cum este precizat in program

- agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana

- agentia poate aloca un numar de locuri cu reducere in cazul anunturilor promotiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioada limitata de valabilitate; daca acestea se epuizeaza inainte de expirarea perioadei anuntate, agentia va opri promotia fara un anunt prealabil

- in derularea excursiei pot aparea situatii de forta majora precum intarzieri in traficul aerian, blocarea aeroporturilor din ratiuni de securitate, schimbari de aeroporturi din ratiuni politice, greve, CONDITII meteo nefavorabile etc.; in aceste cazuri agentia se obliga sa depuna eforturi pentru depasirea situatiilor ivite; totodata, agentia nu poate fi facuta raspunzatoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente

- asezarea turistilor in autocar se va face incepand cu bancheta a doua, in ordinea inscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiaza de 2 locuri in autocar

- agentia nu-si asuma responsabilitatea in cazul in care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta

- conform legilor internationale, doar ghizii locali au dreptul sa ofere explicatii in interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducatorii de grup vor oferi explicatii turistilor doar in afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajati contra cost doar cu acordul turistilor interesati de ghidajul acestora

- excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia ; tarifele excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor care pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, sau din alta parte, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz, un ghid local; in tariful excursiilor optionale nu sunt incluse intrarile la obiectivele turistice vizitate

- agentia nu poate fi facuta raspunzatoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauza

- in cazul in care turistul intarzie sau renunta la programul stabilit, nu poate avea nici o pretentie privind rambursarea eventualelor despagubiri

- agentia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecari de teren, caderi masive de zapada si evenimente politice neprevazute, greve etc.

- selectarea preferentiala a locurilor in avion, in cadrul rezervarilor de grup, este de cele mai multe ori supusa unor reguli stricte si difera de la o companie aeriana la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptata si/sau se poate face numai cu un anumit timp in avans etc.). Ulterior achitarii unei sume pentru un loc preferential in avion, compania aeriana poate modifica fara preaviz tipul de avion si ca atare se modifica configuratia locurilor in avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de catre turist; pentru aceste situatii nu suntem raspunzatori si ne oferim doar sprijinul sa intermediem un dialog cu compania aeriana ce nu garanteaza si solutionarea situatiei

- copiii minori pot calatori doar: a) insotiti de ambii parinti; b) insotiti de unul dintre parinti care sa detina acordul notarial al parintelui care nu calatoreste (sau incredintare prin hotarare judecatoreasca definitiva, certificat de deces); c) insotiti de un adult cu certificat de cazier judiciar in original si acordul notarial al ambilor parinti; d) insotitorii minorului sunt obligati sa aiba certificatul de nastere in original al copilului minor, aditional PASAPORTULui si/sau cartii de identitate

- copiii care nu poseda carte de identitate au nevoie de pasaport individual

- va rugam sa va asigurati ca documentul de calatorie, PASAPORTUL, nu prezinta urme de deterioare a elementelor de siguranta si sunt valabile minim 6 luni de la data terminarii calatoriei

- pentru posesorii de pasapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesara obtinerea vizelor de la ambasada din Bucuresti; in cazul neobtinerii vizei se retin penalizari pentru biletul de avion, asigurarea medicala si cheltuielile agentiei

- c/v excursiei poate fi achitata si in lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plati

- prezentul document constituie anexa la << Contractul de prestari servicii turistice >>

 

 

Norwegian Star:

www.ncl.com/fr/en/cruise-ship/star

 

Inaugurat in 2001, Norwegian Star este primul vas din clasa Dawn Class si a fost renovat in 2015. Puteti sa va alintati papilele gustative in restaurantul asian Ginza, sa va relaxati in SPA-ul Mandara sau sa vizionati spectacolele teatrului Stardust.

 

 

 

 

cabina interioara

cabina are in componenta 2 paturi twin ce se pot converti intr-un pat de tip King Royal si baie privata. Fiecare cabina este dotata cu televizor, aer conditionat cu termostat, telefon, uscator de par, minibar, seif.

Suprafata cabinei: 14 m2

 

 

 

 

 

 

cabina cu hublou

cabina are in componenta un hublou. Aceasta are un dormitor principal cu doua paturi de o persoana ce se pot converti intr-un pat de tip King Royal, baie privata, precum si o zona de living. Fiecare cabina este dotata cu televizor, aer conditionat cu termostat, telefon, uscator de par, minibar, seif.

Suprafata cabinei: 14 m2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cabina cu balcon

cabina are in componenta un balcon pe care puteti iesi sa va bucurati de peisaj. Aceasta are un dormitor principal cu doua paturi de o persoana ce se pot converti intr-un pat de tip King Royal, baie privata, precum si o zona de living dotata cu o canapea extensibila. Fiecare cabina este dotata cu televizor, aer conditionat cu termostat, telefon, uscator de par, minibar, seif.

Suprafata cabinei: 18 - 24 m2